Cine a fost cu adevărat Gheorghe Grigore Cantacuzino (Nababul)?

Gheorghe Grigore Cantacuzino, stră-străbunicul meu, și-a dorit să îmbine gloria unei familii, ce își avea originile în Bizanț, cu modernizarea țării în care s-a împământenit, să aducă România la nivelul celor mai avansate țări din Europa ale acelor vremuri. El a trăit în sec XIX, s-a născut în 1832 și a murit în 1913, cu regretul de a nu putea vedea ultima operă terminată. Palatul de la Florești, a treia mare realizare a sa, era neterminat la interior la moartea Nababului.

Un om extrem de ambițios pentru România, dar și pentru familia sa, a contribuit la bunăstarea țării, a finanțat căi ferate, a finanțat eforturile de război din cadrul conflictului din Balcani, însă cred că cea mai mare realizare a sa a fost lupta pentru prestigiul României. El o vedea absolut egala celorlalte țări din Europa - România era o țară bogată, cum de altfel continuă să fie, avea oameni instruiți, avea oameni civilizați, educați, care își luaseră inspirația și influențele mai ales din Franța, dar și de la Berlin sau Viena.

Cele trei realizări arhitecturale ale lui Gheorghe Grigore Cantacuzino

Mărețiile construite de Nabab, începând cu Palatul de pe Calea Victoriei, care astăzi găzduiește Muzeul Enescu, continuând cu Palatul de la Zamora și culminând cu Florești, sunt trei mari realizări ale unui om, într-o viață. Fiecare dintre cele trei construcții are câte o semnificație.

Prin măreția și opulența decorațiilor, împreună cu calitatea muncii artistice desfășurate acolo,  Palatul de la București este o construcție prin care Gheorghe Grigore Cantacuzino este clar că a vrut să arate că nu avem absolut deloc complexe față de Franța. Putem avea case, castele, palate la fel ca cele din Franța, la fel împodobite și ornamentate. Una dintre atributele acestui palat a fost semnarea păcii care a încheiat Războiul Balcanilor, a fost chiar și sediul Consiliului de Miniștri, al cărui președinte era stră-străbunicul meu. Era un palat măreț, pe măsura măreției pe care Grigore Cantacuzino dorea să o confere României.

În cazul clădirii de la Zamora, Nababul s-a ocupat de ornamentarea marii săli de recepție, ce poate fi vizitată și astăzi, cu emblemele și portretele celor mai ilustre familii boierești din România pentru a arăta cu cine se înrudea familia Cantacuzino, dar și pentru a dovedi că deși provenea din Constantinopol, familia Cantacuzino era una de români. Palatul de la Zamora este unul în stil românesc, pentru a arăta care este destinul acestei familii.

Construcția de la Florești, ce se dorea a fi capodopera vieții sale, a fost inspirată de cele două Trianoane de la Versailles: Marele Trianon se asemănă ca formă, asemuită cu litera U, la care se adaugă dubla colonadă din partea de vest, în timp ce din punct de vedere al proporțiilor se înrudește mai degrabă cu Micul Trianon.

Din păcate, palatul nu a fost terminat, de aceea una din motivațiile mele este de a aduce la viață acest domeniu. Nu vreau ca o asemenea ambiție să se termine în ruină și să își piardă pentru totdeauna strălucirea care ar fi trebuit să domnească peste această construcție.

Mereu cu gândul la modernizare și evoluție, Gheorghe Grigore Cantacuzino a realizat trei monumente care îl definesc pe el ca personalitate marcantă a vremii - grandoare, dragoste pentru familie și țară și ambiție de a demonstra că se poate. Îmi doresc să pot duce și eu mai departe aceste caracteristici prin acțiunile de a readuce la lumină ruina Palatului de pe domeniul Cantacuzino de la Florești.

surse foto: Wikipedia