De cum pășești pe potecile cu pământ bătătorit, străjuite de castani falnici, distingi în zare silueta unor ruine impunătoare, care s-au dorit a fi “Micul Trianon” de la Florești și îi admiri împrejurimile maiestuoase într-o plimbare prin grădinile parcului.

George Grigore Cantacuzino, a început ridicarea palatului în 1911, șantierul închizându-se la scurt timp, în 1913, la moartea comanditarului. Palatul, care după unele informaţii nu fusese terminat în totalitate, i-a revenit – ca şi reşedinţa din Bucuresti – fiului său Mihail G. Cantacuzino (1867-1928), dar acesta nu a mai continuat lucrarile, din cauza izbucnirii Primului Razboi Mondial. Alte surse susţin că – rămasă nelocuită – clădirea a fost jefuită de mobilier şi decoraţiile interioare. Mai mult, garnizoana germană ce pare să o fi ocupat în timpul Primului Război Mondial ar fi desfăcut tabla de cupru a acoperişului . După al Doilea Război Mondial, palatul a împărtăşit soarta aproape tuturor reşedinţelor de ţară din România.

Având o istorie atât de zbuciumată, edificiul cultural părea pierdut în tăvălugul vremurilor...